Serena Williams și-a anunțat, în cel mai nou număr al revistei Vogue, retragerea din activitatea competițională. Tenismena americană, care la sfârșitul lunii septembrie va împlini 41 de ani, a dat de înțeles că ultimul turneu din cariera ei va fi chiar US Open 2022.
„E cel mai greu lucru pe care mi l-am putut imagina vreodată. Trebuie să recunosc că e timpul să merg mai departe. Este ca un subiect tabu. Apare și încep să plâng. Cred că singura persoană cu care am putut discuta despre asta este terapeutul meu. Nu vreau să se termine, dar în același timp sunt pregătită pentru ce urmează. Îmi va lipsi acea versiunea a mea, cea care juca tenis. Și-mi veți lipsi voi”, a declarat Serena pentru Vogue.
Deși a obținut o singură victorie în ultimele 14 luni, Serena are ca obiectiv câștigarea celui de-al 24-lea Grand Slam din carieră la New York. „Din păcate nu am fost pregătită pentru Wimbledonul din acest an. Și nu stiu dacă voi fi capabilă să câștig la New York. Dar voi încerca s-o fac. Și turneele premergătoare vor fi distractive”, a precizat Serena.
Fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, a afirmat că Serena „a schimbat tenisul! A adus o dimensiune atletică ce nu exista deloc, a deschis porţile, împreună cu sora sa Venus, unei întregi generaţii de jucătoare fiindcă era un sport pentru albi. A inventat intimidarea în tenis fiindcă are o prezenţă care face ca celorlalte să le fie frică de ea. Multă vreme, a fost impresionant”.
„Ea a adus businessul în tenisul feminin. Înainte de ea, businessul era foarte mic, iar cu ea a devenit uriaş, fiindcă are o asemenea aură, a devenit un asemenea obiect de marketing, încât pentru jucătoare sunt posibile contractele uriaşe”, a adăugat Mouratoglou.
Considerată una dintre cele mai mari sportive din tenis din toate timpurile, reprezentanta Statelor Unite deține în palmares 23 de titluri de Grand Slam la simplu, patru medalii olimpice de aur, a petrecut 319 săptămâni ca numărul 1 mondial și deține o serie de alte recorduri WTA.
Potrivit ProSport, Serena Williams a ocupat nr. 1 mondial timp de 319 săptămâni. Este al treia performanță din toate timpurile după Steffi Graf (377) și Martina Navratilova (332).